Dimineata de joi în parcul Valea Morilor

E joi, e toamnă pe aleile parcului Valea Morilor , cu soarele strecurîndu-se printre frunzele roscat-gălbui ce filtreaza lumina dîndu-i o aura magicî, ici colo, în liniştea dimineţii, ilustrată de sunete melodioase de pasărele ascunse înfrigurate prin scorburi, aerul este tulburat de fumul ce îndeplineşte ritualul trecerii în nefiinta a frunzelor  care grabesc sa cada sfirsite. In departare, ca o parere, se aude rumoarea marelui oras, agitat si nepasator, dar aici este liniste. E atata departare de rutina cotidiana, de rautati si mirlanii. Stand pe o banca sub stejarii imbatriniti de trecere implacabila a timpului, privesc ghindele proaspat cazute, marturie a generatiilor ce vor sa vina. Cata perfectiune ascunde natura! Desi daca stau sa ma gindesc, nu este ascunsa deloc. Trebuie doar sa ai rabdare sa contempli, sa urmaresti amanuntele ce se zaresc la tot pasul: pinza delicata a unui paianjen, zborul grabit al unei pasarele infrigurate, scoarta copacilor si planarea deloc grabita a frunzelor pe ultimul lor drum… ce frumos este sa visezi, nu-i asa?
Dar  visul se spubleră,odata ce am auzit galagioasele glasuri  ale colegilor ce se aflau prin preajma.
Azi dimineata m-am trezit cu gindul că în acestă  dimineaţă de joi am să descoper ceva nou în parcul valea morilor. Dar nu, aceiaşi pescari sting ghimuiţi şi plini de speranţă că vor prinde peştiţorul de aur,aceeşi sportivi alergînd ,mame cu copii mici ,bătrînei cu batrînelele lor, studenţi care au zbughito de la ore, totul e aceeeşi doar că feţele sunt diferite. Mă apropii timid  de o pereche de bătrînei care se ţineau de mina plimbîndu-se :
-Bună dimineaţa! Ce faceţi aici la o oră atînt de matinală?
-Venim aici  in fiecare dimineata pentru a face gimnastica,uite acolo putin mai la dreapta.Apoi facem cite un cerc imprejurul lacului. Si asa in fiecare dimineata.
Astea au fost cuvintele batrinelului care parea de vreo 60 de ani, ca mai apoi sa-mi spuna ca are defapt 73 de ani.
-Locuim aici in preajma parcului si in fiecare dimineata si seara facem plimbare.La virsta asta ne ramine doar sa avem grija de ceea ce ne-a mai ramas scurs prin clipsidra.
Probabil batrina vorbea despre timp. M-am uitat la ceas si mi-am dat seama ca e timpul sa parasesc parcul, dar il las cu promisiunea ca am sa ma introc pentru a reflecta, aici e un loc minunat pentru a intretine un dialog tu cu tine.